![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhZ9ik-fU9KhQiNGZGCRFMBKvijPHFBUX4bLq14ZuzJuMLdyEJlrcZEjfF6HR1r7M1PPNVtOdvO1iX-mJmWzGCwarVY1-MJ63cLo1ZZ_mtvf9Dj2mRidX3frPPDPYkUUlBzPD_Yek6r4s8/s320/pasareatesator.jpg)
Până acum se credea că păsările ştiu cum să construiască un cuib din
instinct, dar noi cercetări relevă că, de fapt, ele învaţă treptat să facă
acest lucru. Studiul s-a bazat pe o monitorizare de trei luni a păsărilor
ţesător din Botswana, care îşi construiesc cuiburile din fire de iarbă.
Rezultatele au arătat că fiecare mascul are propria sa tehnică de construire:
unii preferă să "ţeasă" de la stânga la dreapta, iar alţii de la
dreapta la stânga. Mai mult, cercetătorii au descoperit că, odată cu trecerea timpului,
păsările îşi perfecţionează tehnica de alcătuirea a cuibului.
În plus, cu cât construiesc mai multe cuiburi, cu atât masculii devin mai
dibaci şi nu mai scapă firele de iarbă din cioc, spun specialiştii de la
universităţile din Edinburgh, St. Andrews şi Glasgow şi oameni de ştiinţă din
Botswana.
Deşi studiul
reliefează clar că fiecare păsăre ţesător abordează diferit alcătuirea
cuibuilui, pe baza experienţei, specialiştii spun că există posibilitatea ca nu
toate speciile de păsări să acţioneze astfel.
"De
exemplu, cuiburile pescăruşilor sunt, de fapt , mici depresiuni făcute în
pământ sau nisip. Deci nu se poate spune că experienţa joacă un rol important
în acest caz", a adăugat Dr Patrick Walsh, unul dintre specialiştii care
au luat parte la studiu.
Cercetătorii au
ales pentru studiu păsări din Africa, deoarece ele construiesc cuiburi extrem
de complexe. Această caracteristică a lor este considerată de specialişti drept
un semn de inteligenţă, iar numărul mare de "locuinţe" create în
sezonul de împerechere le-a permis cercetătorilor să observe mai bine modul de
construire al cuiburilor.
Sursa: Daily Mail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu